Uniunea Pedagogilor Maghiari din România (RMPSZ) a depus marţi la Ministerul Educaţiei o petiţie semnată de aproape 3000 de învăţători maghiari din România, în semn de protest faţă de modificarea care le interzice pedagogilor din învăţământul primar în limba minorităţilor să predea limba română la clasă. Ministrul Educaţiei Valentin Popa a fost cel care a…
Zi: 18 septembrie 2018
Directorul de cabinet al secretarului de stat pentru revoluţionari, acuzat de furt; acesta susţine că a uitat să plătească
Deputatul PMP Marius Paşcan l-a acuzat public pe Hamar Alpar Benjamin, director de cabinet al secretarului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Sorin Vintilă Meşter, că ar fi sustras un acumulator dintr-un supermarket din Târgu Mureş, însă acesta se apără spunând că pur şi simplu a…
Percheziţii la contrabandişti cu ţigări şi alcool
Peste 6.600 de ţigarete şi 150 l alcool au fost ridicate în vederea confiscării, de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în urma a 2 percheziţii domiciliare desfăşurate la locuinţele unor persoane bănuite de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse…
În atenția fermierilor din zona Sighişoara
Având în vedere evoluția focarelor de pestă porcină africană, Municipiul Sighișoara informează fermierii că au obligația de a înregistra în baza de date a D.S.V.S.A. la Registrul Agricol, suinele existente în gospodăria proprie. În cazul apariției pestei porcine africane, fermierii nu vor putea primi despăgubiri decât pentru efectivele identificate în baza de date a D.S.V.S.A.
Şedinţa de consiliu la Sighişoara
Primarul municipiului Sighişoara; În baza art. 39, alin. (2), alin. (3) și alin. (6), art. 63, alin. (1), lit. ˝b˝ și alin. (3), coroborat cu prevederile art. 68, alin. (1) și a art. 115, alin. (1), lit. ”a” din Legea nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; D I S…
Trafic restricţionat la Sânpaul
Podul de la Sanpaul va fi restrictionat incepand cu vineri orele 20:00 pana marti orele 24:00, ca urmare a lucrarilor de reparatii desfasurate. Circulatia se va desfasura alternativ pe un singur sens, zona fiind semaforizata.
7 focare de hepatita A în Mureș
În total 60 de cazuri de hepatita A au fost înregistrate în ultimele zile, majoritatea la copii, aceștia fiind internați la Clinicile de Boli Infecțioase din Tîrgu-Mureș. Toate focarele au fost înregistrate în zonele rurale. Hepatita A se mai numește ”boala mâinilor murdare”. Până în data de 14 septembrie s-au confirmat 7 focare de hepatită…
Încălcări ale normelor de estetică urbană
La data de 16.09.2018, un echipaj al Direcţiei Poliţia Locală aflat în patrulare în cartierul Tudor a depistat-o pe numita N.B, domiciliată în comuna Crasna, jud. Sălaj, în timp ce depozita cartoane la ghena de gunoi aflată pe str. Aleea Haţeg. Persoana susmenţionată a fost sancţionată contravenţional în conformitate cu prevederile HCL nr. 20/2008, art….
Scrisoare deschisă a PPMT cu privire la excursia în Coreea de Sud
Scrisoare deschisă preşedintelui municipal UDMR Stimate Domnule Preşedinte, Privim cu neînţelegere declaraţia grupului UDMR al consiliului local din Târgu Mureş şi în special în faţa declaraţiei domnului viceprimar, Makkai Grigore. Considerăm inacceptabile argumentele sale pentru susţinerea excursiei în Coreea de Sud conform căreia scopul călătoriei ar fi fost “crearea păcii mondiale precum şi unificarea celor…
Se pot depune cereri pentru locuinţe sociale
Municipiul Tîrgu Mureş aduce la cunoştinţa solicitanţilor de locuinţe sociale şi cu chirie fond de stat: • În perioada 17 septembrie – 15 octombrie 2018, se pot face înscrieri pentru listele solicitanţilor de locuinţe pentru anul 2019; • Solicitanţii care au depus cereri în anii anteriori trebuie să se prezinte pentru reactualizarea actelor depuse. Cererile…
CAPU’ DE BIZON, la Sala Mică
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță o nouă reprezentație a spectacolului CAPU’ DE BIZON de David Mamet, traducerea Bogdan Budeș, regia Theodor-Cristian Popescu, scenografia Bogdan Spătaru. Reprezentația va avea loc sâmbătă 22 septembrie 2018, de la ora 19.30, la Sala Mică. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Nicu MIHOC, Ştefan MURA și Dan…
Ziua Națională de Curățenie 2018 , la Sighișoara
La acțiunea de ecologizare “Ziua Națională de Curățenie 2018”, organizată sâmbătă, 15 septembrie a.c., au participat un număr de 1085 persoane, elevi și cadre didactice, reprezentanți ai Unității Militare 01752 Sighișoara, reprezentanți ai Detașamentului de Pompieri Sighișoara, angajați ai Municipiului Sighișoara, precum și voluntari sighișoreni. În urma acțiunii de ecologizare desfășurată în Municipiul Sighișoara –…
Programul activităților organizate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii la Sighişoara
Municipiul Sighișoara, în colaborare cu Poliția Municipiului Sighișoara, s-a alăturat inițiativei orașelor europene, marcând Săptămâna Europeană a Mobilității prin organizarea de activități care promovează soluțiile de mobilitate partajată și încurajează alegerea mijloacelor de transport alternative pentru a proteja mediul și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Activitățile organizate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității se…
Activități dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice la Sighişoara
În data de 1 octombrie 2018, Municipiul Sighișoara, în colaborare cu Liga Pensionarilor Sighișoara, organizează manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice care se vor desfășura după următorul program: Ora 10.00, Sala Sander Expoziție de fotografie “Retrospectiva vieții sighișorene înainte de anii ‘90” – Liga Pensionarilor Sighișoara Ora 17.00, Sala de Spectacole “Mihai Eminescu” Aniversare…
Mamă și fiică, rănite într-un accident pe trotuar
Un conducător auto de 30 de ani, din Tg. Mureș, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Acățari, care a fost proiectat în alte două autoturisme parcate regulamentar, după care a lovit o femeie de 36 de ani…
Victor Socaciu: Cenaclul Flacăra a reuşit să strângă o arhivă de muzică şi poezie românească cu valoare de patrimoniu naţional
Cantautorul român de muzică folk, Victor Socaciu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că la Cenaclul Flacăra, de la a cărui apariţie se împlinesc 45 de ani, s-a reuşit în cei 12 ani de activitate să se adune o arhivă de muzică şi poezie românească de o bogăţie care are valoare de patrimoniu naţional. “Astăzi se…
Volumul Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea de Marius Oprea se lansează în cadrul Bookfest Târgu-Mureș 2018
Grupul Editorial Corint lansează vineri, 21 septembrie 2018, volumul Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea de Marius Oprea în cadrul celei de-a cincea ediții a Salonului Internațional de carte Bookfest de la Târgu-Mureș. Evenimentul dedicat literaturii despre istoria comunistă a României va avea loc începând cu ora 16:30 la Teatrul Național (str….
Exerciţii de tragere cu muniţie reală în Poligonul Sîngeorgiu de Mureş
În perioada 18 – 20 septembrie 2018, în intervalul orar 08.00 – 16.00, în Poligonul Sîngeorgiu de Mureş se vor executa exerciţii de tragere cu muniţie reală, de către instituţiile din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională din judeţul Mureş. In aceste condiţii, populaţia, care locuieşte în împrejurimi, să nu execute deplasări…
VIDEO Asociația Pro Infrastructură: “Autostrada-muzeu” Gilău-Nădășelu va fi conectată cu restul Autostrăzii Transilvania
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură anunță că luni sau marți va fi făcută pre-recepția segmentului de șosea de la Gilău, care va conecta “autostrada-muzeu” Gilău-Nădășelu, gata din noiembrie 2017, cu restul Autostrăzii Transilvania (A3). “Începem săptămâna cu o mică veste bună: așa cum vedeți din cadrele aeriene surprinse vineri, 14.09.2018, intrăm în linie dreaptă la Gilău,…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.